Beach, Please! a ajuns la ediția a II-a! Ce mari artiști vor urcă pe scena de la Costinești!
Beach, Please!, unul dintre cele mai așteptate festivaluri de muzică, revine în această primăvară. Peste 150.000 de tineri sunt așteptați la Costinești, în perioada 27-30 aprilie 2023, să petreacă la Beach, Please! – primul festival de amploare, care deschide sezonul festival.
Organizatorii le-au pregătit invitaților patru zile de distracție fără limite la malul mării, unde vor avea ocazia să-și întâlnească artiștii preferați! Peste 150 de artiști din industria muzicală de toate genurile din România, dar și nume mari pe plan internațional vor performa pe cele trei scene în perioada 27-30 aprilie 2023 într-un cadru impresionant, cu o producție de standard mondial.
Beach, Please! a ajuns la ediția a II-a!
Peste 30.000 mp de plajă și cel mai mare cort construit vreodată în România, foarte multe zone de distracție, 3 scene fenomenale, peste 100 food truck-uri și baruri, activitățile unice la malul mării, efectele impresionante și jocurile de lumini sunt doar câteva dintre atracțiile pe care Beach, Please! le oferă participanților la pachet cu experiența unică de concert, în acest an.
Printre cei mai așteptați artiști ce vor urca pe main stage-ul Beach, Please! se numără: DABABY, CENTRAL CEE, NLE CHOPPA, B.U.G Mafia, AFROJACK, SFERA EBBASTA NERVO, VINAI, LUCAS & STEVE, JENGI, JOHN NEWMAN, Ian, Delia, Deliric, Inna, NANE, Puya, Spike, Irina Rimes, Rava, Yny Sebi și mulți alții.
Ce mari artiști vor urcă pe scena de la Costinești!
“Suntem foarte entuziasmați pentru ediția de anul acesta și pentru tot ce am reușit să construim în doar doi ani de la înființare. Beach, Please! este mai mult decât un festival, este o platformă dedicată noii generații și ne bucurăm că misiunea noastră de a le oferi un spațiu unde se pot distra, unde își pot crea amintiri și unde se pot conecta se materializează atât de frumos – am adus pentru prima dată în România nume ca: Central Cee, DaBaby, Sfera Ebbasta, NLE Chopaa, 6ix9ine și suntem încântați că tinerii din comunitatea Beach, Please! și nu numai vor avea ocazia să îi vadă live într-un mediu sigur și dedicat lor.
În mai puțin de o lună ne vedem pe plaja din Costinești, la cel mai așteptat eveniment al anului, iar până atunci ne găsiți online, pe TikTok, YouTube și Instagram cu surprize, știri, podcasturi și cel mai fresh conținut pentru tânăra generație și nu numai!
Peste 3 mii de oameni implicați în organizarea Beach, Please! s-au ocupat de toate detaliile și au pus la dispoziția participanților la festival autobuze care vor circula pe o rută dedicată evenimentului. Astfel, cei care sunt cazați în stațiunile din apropiere vor ajunge mult mai repede la festival”, spune Alice Halpert, Chief of Public Affairs.